Home » Natură » Arta supravietuirii printre necuvantatoare

Arta supravietuirii printre necuvantatoare

Publicat: 02.04.2008
Intr-o lume guvernata de legea junglei, asa cum este cea a animalelor, si in care principiul „ucide sau vei muri” reprezinta o constanta a vietii de zi cu zi, supravietuirea se poate dovedi, de cele mai multe ori, o veritabila arta. Nu este nevoie insa sa domini prin statura sau prin ferocitate pentru a-ti asigura o existenta ferita de pradatori, caci, asa cum vom vedea, pana si cele mai mici si aparent inofensive creaturi se pot transforma in rivali pe masura atacatorilor sau pot apela la tertipuri care sa lase masca pe orice urmaritor. In loc de orice alta introducere, Descopera va invita la un periplu prin fascinanta lume a necuvantatoarelor, in care sa aflati si sa va spuneti parerea despre ciudateniile evolutiei si despre stravechea arta a supravietuirii in mijlocul naturii.

Masurile disperate ale castravetelui de mare
Orice s-ar putea spune despre castravetele de mare, insa nu si faptul ca poate fi privit ca o amenintare la adresa eventualilor sai pradatori. Aparent inofensiv, micul animal marin are cativa asi in maneca in ceea ce priveste derutarea celor care il vad o victima sigura.

Daca prima sa reactie de autoaparare este aceea de a secreta un filament lipicios, capabil sa stanjeneasca sau chiar sa imobilizeze urmaritorii, castravetele de mare isi mai poate contracta pielea, oferindu-i acesteia o textura solida sau elastica, in functie de pericolul care il ameninta. Dar cum atacatorii sunt, de regula, insistenti, mica vietate poate apela, in caz de urgenta, la o masura cu adevarat disperata: eliminarea intestinelor. Expulzate atat pe orificiul bucal, cat si pe cel anal, ele creaza o masa vascoasa care deruteaza eventualii pradatorii si ii ofera castravetelui de mare acoperirea necesara unei retrageri. Animalul poate supravietui fara intestine timp de cateva saptamani, timp in care acestea se regenereaza si isi reiau functiile normale.

O aparare sangeroasa
Nicio o alta vietate din regnul animal nu foloseste o metoda de aparare mai ciudata si mai sangeroasa decat cea a broastei cu corn. Orice atac determina o reactie defensiva violenta in care vietatea isi scuipa propriul sange, si nu oricum, ci prin ochi.
Denumirea de broasca este totusi improprie, atata vreme cat animalul este, de fapt, o soparla (Phrynosoma cornutum), confuzia fiind posibila datorita aspectului sau indesat si a pielii asemanatoare cu cea a batracienilor. Phrynosoma traieste numai in America de Nord, acolo unde este considerata si cea mai mare soparla, cu cei aproape 13 centimetri lungime pe care ii poate atinge.

Dieta sa este formata exclusiv din insecte, dintre acestea furnicile constituind peste 70% din hrana zilnica. De altfel, se pare ca datorita acestora, broasca cu corn acumuleaza toxinele din sange pe care le foloseste impotriva atacatorilor. Este suficient ca unul dintre pradatorii sai naturali, vulpi, coioti sau chiar caini domestici, sa se apropie la cativa metri pentru ca animalul sa il improaste cu un jet de sange care poate ajunge la distanta de 1 metru si care este menit sa il orbeasca temporar pe atacator sau sa ii provoace pierderea mirosului.

Phrynosoma cornutum isi directioneaza, practic, fluxul sanguin catre cap, expulzand sangele prin vasele capilare aflate in membrana oculara. Straniul sistem defensiv are insa un neajuns. Atacata in mod repetat, broasca cu corn va elimina sange pana in momentul in care isi poate pierde viata.
Dar cum jetul otravitor de sange nu este singurul mod de aparare, Phrynosoma dispune de inca o arma defensiva menita sa ii apere viata. Craniul acesteia se continua in zona spatelui cu o serie de tepi ososi care strapung gura sau stomacul pradatorului de indata ce acesta incearca sa o inghita.

Mersul pe apa
Putine vertebrate si-au dezvoltat capacitatea de a alerga pe suprafata apei fara a se sufunda, tertip capabil sa deruteze chiar si pe cel mai inversunat urmaritor. In fapt, singurul animal care poate face acest lucru este soparla sud-americana, Basiliscus basiliscus. Aceasta se poate deplasa cu viteze de pana la 12 kilometri pe ora si este capabila sa alerge pe suprafata unei ape pe distante de pana la 5 metri, performanta ce i-a adus denumirea de „soparla Isus Cristos”.

Desi, in mod normal, Basiliscus se deplaseaza pe patru picioare, asemenea tuturor soparlelor, in momentul in care este atacata, ea alearga in pozitie verticala, folosind numai membrele posterioare. Acesta este si atuul sau, membrana care ii acopera degetele formand veritabile perne de aer pe suprafata lacurilor, fapt ce ii permite sa se deplaseze pe apa fara a se scufunda.
Odata iesita din zona atacului, soparla se scufunda pe fundul lacurilor sau raurilor, acolo unde poate sta nemiscata timp de cateva minute, pana in momentul in care este sigura de trecerea pericolului.
Sacrificiul de sine al soparlelor si armele lor secrete
Majoritatea speciilor de soparle a dezvoltat de-a lungul timpului o capacitate uluitoare de a scapa de urmaritorii nedoriti – cedarea unei parti din propriul corp. In situatii fara iesire, micile vietuitoare isi pot desprinde coada care, zvarcolindu-se, atrage atentia pradatorului lasand libera calea celui atacat. In felul acesta, atacatorul distras se alege cu o mica gustare, in timp ce soparla scapa cu viata. Coada se va regenera in timp, desi, la unele specii, ea nu poate fi desprinsa decat o singura data.

O alta metoda eficienta de a determina un pradator sa bata in retragere este de a-l convinge de inutilitatea incercarilor sale. Salamandra europeana, intalnita in Peninsula Iberica, si-a dezvoltat capacitatea de a-si scoate coastele prin piele transformandu-si, pentru o perioada scurta de timp, scheletul intern intr-unul extern. Sirul ascutit de coaste, care altfel nu este tradat decat de prezenta unor protuberante pe piele, este capabil sa raneasca atacatorii care, de cele mai multe ori, renunta la ideea unei mese atat de periculoase.

Si pentru ca totusi este mai bine sa eviti din start o intalnire cu un vizitator nedorit si infometat, unele soparle mizeaza pe aspectul infiorator pentru a-si asigura linistea.
Diavolul tepos sau moloh, asa cum se mai numeste, pare la prima vedere un veritabil dinozaur in miniatura. Tepii care ii acopera absolut tot corpul ii creaza imaginea unui luptator teribil, cu atat mai mult cu cat, in momentul in care se simte amenintata, soparla autraliana de 15 centimetri isi ascunde capul intre membrele superioare semanand practic cu o minge de ace.
Aceiasi tepi joaca un rol vital in viata animalului, acestia adunand roua din timpul diminetii si directionand-o catre gura acestuia, fapt ce ii asigura supravietuirea in aridul desert de la antipozi.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ